Adevăr Divin
Suntem la librărie! Comenzile plasate le expediem în cel mai scurt timp posibil. Vă mulțumim. Transport GRATUIT la comenzile de peste 160 lei.
▷ Spiritualitate ▷ General

Mesaje de lumină

Autor:
Editura:
Editura: Creator
„Cei ce se încred în Domnul își vor înnoi puterea, le vor crește aripi ca ale vulturului, vor alerga și nu-și vor slei puterea, vor merge și nu vor osteni.”
Isaia 40:31
Mesaje de lumină

38.00 30.40 RON (Stoc 0)

× Anunță-mă când „Mesaje de lumină” e disponibil(ă)

• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea

Apreciere 1 / 5 (1 voturi) | 0 review-uri
×

Detalii:

Fiecare fiinţă umană are în ea Lumină. Este scânteia divină ce-o însufleţeşte, care-i oferă un scop, o motivaţie, un sens existenţei. Este farul călăuzitor, lumina sufletului, conectarea la Divin. Creştinii îi spun acestei lumini Duh Sfânt, forma de vibraţie înaltă ce coboară în sufletele noastre ori de câte ori ne conectăm la Sursa Divină, la entităţile superioare. În timpul Sfintelor Liturghii, în timp ce facem fapte bune, în lumină (ajutarea tuturor fiinţelor vii, aducerea de ofrande, rugăciunile) atunci când faptele, vorbele şi gândurile noastre sunt pe frecvenţe înalte, de pace, linişte sufletească, bunătate, smerenie, compasiune, iubire, această Lumină interioară creşte. Odată cu ea creşte şi Protecţia noastră Divină, atât de importantă în trecerea prin şcoala vieţii pământene.

Stoc
Stoc Stoc 0
Preț
Preț 38.00 RON
Discount
Discount 20%
Preț final
Preț final 30.40 RON
I.S.B.N.
I.S.B.N. 978-606-029-515-0
×

Trebuie să fii autentificat pentru a scrie review-uri

Recomandări:

Nu sunt produse la această categorie

Sunați de luni până vineri între 9 și 19 la 0725 931 146 sau scrieți e-mail la adevardivin@gmail.com oricând doriți.

×

Coșul de cumpărături

Titlul
Preț RON
-%
Redus RON
 
Subtotal
Șterge
produs(e) în coș, preț total:

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Golește coșul Continuă cumpărăturile Finalizează
×

Adăugat în coș

Titlul
Preț
Redus
Preț final

Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii

Continuă cumpărăturile Vezi coș