Cartea Roșie
„Anii în care m-am ocupat de imaginile interioare au constituit perioada cea mai importantă a vieții mele, în decursul căreia s-au decis toate lucrurile esențiale. Atunci a început totul, iar amănuntele care au urmat sunt doar niște completări și lămuriri. Întreaga mea activitate ulterioară a constat în a elabora ceea ce țâșnise în acei ani din inconștient și mai întâi mă inundase, mă copleșise. A fost materia primordială pentru opera unei vieți." Acestea sunt cuvintele psihologului C.G. Jung scrise în 1957, în care se referă la deceniile când a lucrat la Cartea Roșie, din 1914 până în 1930. |

699.00 629.10 RON (Stoc 0)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Detalii:
Cu toate că se știe de peste optzeci de ani de existența ei, Cartea Roșie nu a fost încă niciodată publicată și nici nu a fost pusă la dispoziție publicului jungian larg, discipolilor și succesorilor lui Jung. Fiind efectiv cartea centrală a operei jungiene, ea este publicată acum într-o ediție facscimil completă, cu un studiu introductiv și note contextuale semnate de bine cunoscutul cercetător al scrierilor lui Jung, Sonu Shamdasani. Se va putea studia acum autoexperimentul lui Jung pe baza documentației primare mai degrabă decât a imaginației, bârfelor și speculației și surprinde mai bine geneza operei sale mai târzii. Timp de aproape un secol, o astfel de lectură pur și simplu nu a fost posibilă, iar vastei literaturi despre viața și opera jungiană i-a lipsit accesul la singurul document de-o importanță covârșitoare. Publicarea Cărții Roșii ne dă posibilitatea unei noi epoci în înțelegerea scrierilor lui Jung. Ne oferă o deschidere unică spre modul în care și-a recuperat sufletul și a constituit o psihologie. Ar putea să fie cea mai influentă scriere, nepublicată până în prezent, din istoria psihologiei. Acest facsimil exact al Cărții Roșii revelează nu numai o minte extraordinară în acțiune, ci și mâna unui înzestrat artist și caligraf. Presărate printre mai bine de două sute de pagini ilustrate atât de atrăgător, găsim picturi ale căror influențe se întind din Europa, Orientul Mijlociu și Orientul Îndepărtat, până la arta nativă a lumii noi. Cartea Roșie este, precum Cartea orelor lucrată de mână în Evul Mediu, unică. Atât în privința locului ei în cadrul dezvoltării lui Jung, cât și ca operă de artă, publicarea ei marchează o mare cotitură. |
Cuprins:
Prefață Abrevieri și Notă privind numerotarea paginilor Mulțumiri Cartea Roșie – Facsimilul Liber Novus: „Cartea Roșie“ a lui C.G. Jung. Introducere de Sonu Shamdasani Nota traducătorului Nota editorului, de Sonu Shamdasani Liber Primus Prolog Calea a ceea-ce-va-să-vină Capitolul I Regăsirea sufletului Capitolul II Suflet și zeu Capitolul III Despre slujirea sufletului Capitolul IV Deșertul Experiențe în deșert Capitolul V Călătorie infernală în viitor Capitolul VI Scindarea duhului Capitolul VII Uciderea eroului Capitolul VIII Zămislirea zeului Capitolul IX Mister dramatic. Întâlnire Capitolu X Instruire Capitolul XI Dezlegare Liber Secundus Imaginile peregrinului Capitolul I, Roșul Capitolul II Castelul din pădure Capitolul III Unul din cei de jos Capitolul IV Anahoretul. Dies I [Prima zi] Capitolul V Dies II [A doua zi] Capitolul VI Moartea Capitolul VII Rămășițele unor temple de odinioară Capitolul VIII Prima zi Capitolul IX A doua zi Capitolul X Incantațiile Capitolul XI Deschiderea oului Capitolul XII Iadul Capitolul XIII Omorul sacrificial Capitolul XIV Nebunia divină Capitolul XV Nox secunda Capitolul XVI Nox tertia Capitolul XVII Nox quarta Capitolul XVIII Cele trei profeții Capitolul XIX Darul magiei Capitolul XX Drumul crucii Capitolul XXI Magicianul Încercări Epilog Anexa A Mandale Anexa B Explicații Anexa C Însemnare din 16 ianuarie 1916, în Cartea neagră
|
Fragment:
Introducere Din 1962, s-a știut într-un cerc larg de existența Cărții Roșii a lui C.G. Jung. Însă abia odată cu ediția prezentă ea este, în cele din urmă, accesibilă unui public mai mare. Geneza sa, descrisă de Jung în Amintiri, vise, reflecții, a reprezentat subiectul a numeroase discuții în literatura secundară de specialitate. Prin urmare, o voi schița aici doar pe scurt. Anul 1913 a fost crucial în viața lui Jung. El a început un experiment cu sine însuși, care a devenit cunoscut drept „confruntarea cu inconștientul“ și a durat până în 1930. În timpul acestui experiment, a elaborat o tehnică pentru „a ajunge la baza proceselor sale interioare“, „pentru a traduce emoțiile în imagini“ și „pentru a sesiza fantasmele care acționau... «subteran»“. Mai târziu a numit această metodă „imaginație activă“. Mai întâi, a înregistrat aceste fantasme în Cărțile Negre. Apoi și-a revizuit textele, a adăugat câteva reflecții și le-a copiat cu un scris caligrafiat într-o carte numită Liber Novus, legată în piele roșie și însoțită de propriile lui desene. A fost cunoscută mereu drept Cartea Roșie. Jung a împărtășit experiențele sale interioare soției și altor persoane apropiate. În 1925 a discutat despre dezvoltarea lui personală și profesională într-o serie de seminare la Clubul Psihologic din Zürich, în care a menționat și metoda imaginației active. Dincolo de acest cadru, Jung păstra însă tăcerea. De exemplu, copiii săi nu fuseseră informați despre acest experiment cu sine însuși și nu sesizaseră nimic neobișnuit. În mod clar, i-ar fi fost dificil să le explice ce se întâmpla. Era deja un semn de favoare dacă îi permitea unuia dintre copii să îl privească scriind sau pictând. Astfel, pentru descendenții lui Jung, Cartea Roșie a fost întotdeauna înconjurată de o aură de mister. Introducere Există puține lucrări nepublicate care au exercitat deja asemenea efecte extinse asupra istoriei intelectuale și sociale a secolului XX ca Liber Novus (Cartea Nouă) sau Cartea Roșie. Jung declara că ea conține nucleul scrierilor sale ulterioare; de mult timp a fost recunoscută drept cheia către înțelegerea genezei acestora. Însă, dincolo de câteva licăriri amăgitor provocatoare, nu a fost disponibilă studiului. […] Tema globală a cărții este modul în care Jung și-a recâștigat sufletul și a depășit boala contemporană a alienării spirituale. În cele din urmă, a realizat acest lucru permițând renașterea unei noi imagini a lui Dumnezeu în sufletul lui și construind o nouă perspectivă asupra lumii sub forma unei cosmologii psihologice și teologice. Liber Novus prezintă prototipul concepției lui Jung despre procesul de individuație, despre care el susține că este o formă universală a dezvoltării psihice individuale. Chiar Liber Novus se poate înțelege, pe de o parte, ca ilustrând procesul individuației lui Jung și, pe de altă parte, ca fiind elaborarea acestui proces într-o schemă psihologică generală. La începutul cărții, Jung își regăsește sufletul și pornește apoi într-o secvență de aventuri fantastice, care alcătuiesc narațiunea ulterioară. Realizează că până atunci a servit spiritul vremii, caracterizat prin utilitate și valoare. Pe lângă acesta, exista un spirit al profunzimilor, care conducea la lucrurile ce țineau de suflet. În termenii amintirilor biografice de mai târziu ale lui Jung, spiritul vremii corespunde personalității nr. 1 și spiritul profunzimilor corespunde personalității nr. 2. Prin urmare, această perioadă poate fi văzută ca o întoarcere la valorile personalității nr. 2. Deșertul Cea de a șasea noapte. Sufletul meu mă duce în deșert, în deșertul propriului meu Sine. Nu mă gândeam că Sinele meu e un deșert, un deșert uscat, fierbinte, colbuit și fără apă. Călătoria duce prin nisip fierbinte, îmi croiesc drum încet, fără țintă vizibilă, fără speranță. Ce înfiorătoare e această pustietate. Am impresia că drumul duce atât de departe de oameni. Merg pe drumul meu, pas după pas, și nu știu cât va mai dura călătoria. De ce Sinele meu e un deșert? Am trăit oare prea mult în afara mea, în oameni și în lucruri? De ce mi-am evitat Sinele? Nu-mi eram scump mie însumi? Dar am evitat locul sufletului meu. Am fost propriile mele idei, după ce am încetat să fiu celelalte lucruri și ceilalți oameni. Dar nu am fost propriul Sine, față în față cu gândurile mele. Trebuie să mă ridic și deasupra gândurilor ca să ajung la Sinele meu. Într-acolo se îndreaptă drumul meu și de aceea el duce la singurătate, departe de oameni și de lucruri. Este oare singurătate să fii cu tine însuți? Singurătate este doar atunci când Sinele e un deșert. Să fac din deșert o grădină? Să populez o țară pustie? Să deschid deșertului străvezia grădină fermecată? Ce anume mă duce în deșert, și ce să fac acolo? Este o iluzie că nu mai pot avea încredere în gândirea mea? Adevărată e doar viața, și doar viața mă duce în deșert, într-adevăr nu gândirea, care ar vrea să se întoarcă iarăși la gânduri, la oameni, la lucruri, căci deșertul o înspăimântă. Suflete al meu, ce să caut aici? Sufletul meu mi-a vorbit și a zis: „Așteaptă.“ Aud cuvântul necruțător. De pustiu se leagă chinul. Uciderea eroului În noaptea următoare am avut însă o viziune: Mă aflam cu un tânăr pe un munte înalt. Se crăpa de ziuă, spre răsărit cerul era deja luminat. În clipa aceea s-a auzit peste munți sunetul jubilant al cornului lui Siegfried. Am știut atunci că dușmanul nostru de moarte se apropie. Eram înarmați și, pe o cărare îngustă tăiată în stâncă, pândeam ca să-l ucidem. L-am văzut sus, deasupra munților, venind într-un car făcut din oseminte. Cobora semeț și superb peste stâncile abrupte și ajunse pe cărarea îngustă pe care îl așteptam ascunși. Când a dat colțul spre noi, am tras deodată și s-a prăbușit, atins mortal. M-am întors înapoi să fug, și o ploaie torențială a început să cadă vâjâind. Apoi am trecut printr-un chin de moarte, având certitudinea că trebuie să mă sinucid dacă nu sunt în stare să dezleg enigma uciderii eroului. Atunci s-a apropiat de mine duhul adâncului și a rostit aceste cuvinte: „Adevărul suprem e totuna cu contrasensul.“ Aceste cuvinte m-au eliberat și, ca o ploaie urmând unei arșițe îndelungate, le-am auzit susurând în mine și ducând cu ele prea marea încordare. Apoi am avut o a doua viziune: Am văzut o grădină splendidă, prin ea se preumblau figuri înveșmântate în mătase albă, înconjurate fiecare de văluri luminescent colorate, unele roșietice, celelalte albăstrii și verzui. Știu că am trecut peste adânc. Prin vină, am devenit un nou-născut. |