Medicamente verzi din farmacia naturii

In zilele noastre, este mult mai important sa te simti bine cand te trezesti dimineata, fara sa recurgi la medicamente, sa fii dinamic si energic, cu pofta de viata, chiar daca te asteapta o zi grea, cu multe Probleme de rezolvat in familie sau la slujba. Aceasta stare de bine este chiar de preferat absentei bolilor sau unor defecte fizice, care pot fi prezente in viata noastra.
Sanatatea si puterea de munca, energia si atitudinea optimista fata de viata, bucuria de a trai si incetinirea imbatranirii, randamentul maxim fizic si intelectual si, de ce nu, dorinta de a te mentine tanar si activ pana la varste inaintate, se pot realiza foarte usor folosind imensa farmacie verde a naturii, pe care Dumnezeu, in marea lui generozitate si iubire, a daruit-o oamenilor.
Medicamentele verzi, asa cum sunt metaphoric denumite plantele medicinale, sunt cele cu care se pot realiza dorintele ancestrale ale omului din toate timpurile, natura fiind cel mai sofisticat si bine dotat dintre laboratoarele lumii, cu rezultate ce nu mai pot fi contestate de nimeni, nici chiar de cei mai sceptici specialisti din domeniul medicinii clasice.
Dupa ce, de milenii, fitoterapia a furnizat medicamente pentru toate afectiunile, dezvoltarea moderna si exploziva a medicinii alopate din secolul trecut, bazata pe medicamente chimice de sinteza, a facut din terapia cu plante o Cenusareasa a medicinii, aruncand-o intr-un con de umbra care, si in zilele noastre, se mai face simtit.
Succesele de necontestat ale farmaceuticii modern au fost presarate si cu destule esecuri, dar si cu promisiuni neonorate, ca aceea de eradicare a unor boli grave, cum este cancerul. In mod oficial, statisticile Organizatiei Mondiale a Sanatatii arata ca a patra cauza de deces in lume este consumul abuziv de medicamente de sinteza. Chimia clinica a depasit, dupa parerea multor specialisti, masura si a trecut de la uz la abuz, iar acest fapt nu poate trece nebagat in seama, datorita efectelor, de multe ori generatoare de moarte.
Fitoterapia insa, a evoluat si a trecut de la faza empirica, traditionala, la o etapa superioara, stiintifica si moderna, recunoscuta in prezent de tot mai multi specialisti. Relansarea fitoterapiei s-a facut in paralel cu combaterea amatorismului, a conservatorismului si chiar a fanatismului stiintific, iar in prezent continua sa castige din terenul pierdut. In viitorul nu prea indepartat, fitoterapia se va dezvolta atat de armonios, incat va putea dovedi ca fiecare om poate deveni propriul medic, printr-o abordare de paradigma schimbata total, in armonie cu natura si cu religia crestin-ortodoxa.
Fitoterapia foloseste plantele sub forma totala, spre deosebire de medicina alopata ce recomanda doar extracte din plante. Fitoterapia abordeaza fiinta umana holistic, ca pe un tot si merge direct la cauza care a generat boala.
Spre deosebire de medicamentele de sinteza, medicamentele verzi sunt mai accesibile, fiind usor de procurat, din propria gradina, din paduri, pasuni sau livezi nepoluate, in timpul excursiilor in natura si sunt incomparabil mai ieftine.
Plantele medicinale au, cu mici exceptii, o actiune mai blanda si sunt lipsite aproape total de efecte adverse, atunci cand se respecta doza. Bolnavii tratati prin fitoterapii sunt luati ca un intreg, efectele fizice si psiho-emotionale echilibrand intreg organismul. In plus, se pot folosi in paralel cu medicamente de sinteza, cand efectul este sinergic.
Medicamentele verzi dau rezultate bune in stadiile incipiente ale tuturor bolilor si au rezultate foarte bune in profilaxia acestora. In bolile grave sau in cele cronice, medicamentul verde are un pretios rol adjuvant. Dar, in practica medicala naturista, conteaza mai mult pacientul si apoi boala si, de foarte multe ori, dorinta bolnavului de a se vindeca face adevarate miracole, lucru care contrazice stiinta medicala si invinge boala, chiar in afectiuni grave, precum cancerul.
Exista in lume multi practicieni de renume in medicina naturista, precum Dr. Jean Valnet in aromoterapie, Dr. Dean Ornich in bolile inimii, Dr. Max Gerson si Dr. Rudolf Breuss in terapia cancerului, ce au demonstrat, prin rezultate practice, ca si aceste boli grave se pot vindeca cu terapii naturale.
Raspund foarte bine la medicamente verzi boli precum: alergii, astm bronsic, unele forme de reumatism, boli de piele, boli psihosomatice, nevroze, insomnii, tulburari de memorie la varstnici, infectii cornice microbiene, parazitoze, unele infectii virale, stari de stres si de epuizare, carente in anumite vitamine si minerale, intoxicatii cronice, hipercolesterolemie, ulcer gastric, dischinezie biliara, enterocolita, colon iritabil s.a.
In cele mai multe cazuri, efectele medicamentelor verzi se fac simtite in timp si este necesara o administrare prelungita, de la cateva saptamani la nu mai putin de trei pana la sase luni, in functie de vechimea si gravitatea bolii, dar si de raspunsul organismului si de perseverenta bolnavului. In afectiuni cronice grave precum boli cardiovasculare, hepatite, diabet sau cancere, tratamentul poate dura si cativa ani.
Fitoterapia nu inlocuieste si nu subestimeaza actul medical clasic, ci il completeaza, avand meritul unanim recunoscut ca il intareste, iar in unele cazuri pregateste organismul pentru un tratament alopat de durata.
Nu mai este un secret pentru nimeni ca in opinia generala a oamenilor s-a produs o cotitura privind agresivitatea medicamentelor de sinteza, pozitie adoptata in prezent de multi medici care nu mai prescriu antibiotice sau alte medicamente chimice, decat in cazuri strict necesare.
Din pacate insa, oamenii s-au indepartat tot mai mult de viata simpla in concordanta cu natura, au insusit obiceiuri nesanatoase, precum consumul exagerat de tutun, cafea, alcool, droguri si etnobotanice. Sunt dezordonati in munca, dar si in odihna, traiesc in stres si mediu poluat, au o alimentatie nesanatoasa si atunci organismul lupta sa anihileze aceste nesabuinte, iar plantele medicinale sunt cele ce ajuta cu adevarat omul sa depaseasca perioadele de criza.
Este total gresita mentalitatea ca putem apela la fitoterapie numai atunci cand am epuizat metodele medicinii clasice si suntem declarati nevindecabili. De aceea este necesar sa luptam cu cauzele bolii, nu cu efectele acesteia. Metodele ne sunt la indemana folosind plantele medicinale sub forma de infuzii, decocturi, tincturi, siropuri, extracte in apa, otet sau ulei, comprese sau cataplasme.
Personal, consider ca nu este prea tarziu sa reinvatam legile naturii si principiile medicinei traditionale romanesti care ne ajuta sa scapam de asa zisele boli ale civilizatiei, de tensiune arteriala, ateroscleroza, cardiopatii, cholesterol marit, stres. In cazul unor boli grave, precum cancer sau diabet, este normal sa le blocam evolutia prin metodele medicinei clasice, urmand apoi sa mentinem starea de echilibru intre organism si boala cu ajutorul plantelor medicinale. Sa luam exemplu de la pisica sau cainele nostrum care mananca iarba atunci cand au probleme de sanatate, sau de la mamiferele mici din padure, care atunci cand se ranesc, cauta palcuri de patlagina pe care se tavalesc pentru a se vindeca.
Personal, m-au preocupat plantele medicinale si fitoterapia inca din timpul Facultatii de Biologie-Bucuresti si a pregatirii doctoratului in specialitatea ecologie generala si, desi am lucrat in specialitatea microbiologie aplicata in biotehnologii din sector chimic si zootehnic, medicamentele verzi au fost un hobby permanent, practicat de mine si dupa pensionare.
Notitele si rezultatele cercetarilor proprii ar fi ramas, probabil, o literatura stiintifica de sertar, daca nu ma imbolnaveam eu insami de ateroscleroza, cardiopatie ischemica si colesterolemie, boli ce au determinat in timp stenoza arterei subclavia, operata prin by-pass cardio-axilar. Dupa operatie, in timpul convalescentei si dupa aceea, am experimentat pe mine tot ce stiam referitor la fitoterapia bolilor cardiovasculare si, practic, mi-am schimbat stilul de viata.
Din pozitia mea de specialist in biologie si biochimie, bun cunoscator al plantelor medicinale si practician al aromoterapiei prin masaj cu uleiuri aromatice preparate personal, ma alatur prin scrierea mea unor eminenti fitoterapeuti romani, recunoscuti in toata lumea, precum Pavel Chirila, Virginia Faur, Stefan Manea, Valeriu Popa, Doru Laza s.a., cu dorinta puternica de a impartasi cititorilor romani despre puterea de leac a plantelor medicinale, izvor nesecat de sanatate, de liniste si de frumusete a trupului si a sufletului.
Sugerez celor ce se vor apleca asupra acestei carti sa-si obtina singuri plantele medicinale direct din natura, din locuri nepoluate, din flora spontana sau cultivata din Romania. Procurarea medicamentelor verzi din vegetatia spontana sau din gradina proprie sau a rudelor de la tara, ofera pe langa avantajul unui cost foarte mic si ocazia de a face miscare fizica.
Cu dragoste fata de fiecare plantuta, chiar buruiana, lasata de Dumnezeu in tara noastra, consider intreaga Romanie o imensa farmacie verde de unde ne putem procura pretioase medicamente verzi pentru alinarea suferintelor trupesti si sufletesti. Am speranta ca scrierea mea va ajuta cititorii sa iubeasca si sa respecte plantele medicinale, dar si sa organizeze in propria gospodarie o mica farmacie verde, de unde sa nu lipseasca ceaiurile, tincturile, siropurile si alte medicamente verzi.

CUVANT INAINTE / 9

INTRODUCERE / 12

CAPITOLUL 1
FITOTERAPIA IN LUME SI IN ROMANIA / 18
1.1. Consideratii generale / 18
1.2. Medicamente verzi versus medicamente de sinteza / 25

CAPITOLUL 2
PLANTE MEDICINALE ANTIALERGICE / 29
2.1. Consideratii generale / 29
2.2. Trei-frati-patati – Viola tricolor / 32
2.3. Echinaceea – Echinacea purpurea / 36
2.4. Coada-soricelului – Achillea milefolium / 39
2.5. Urzica mare – Urtica dioica / 43
2.6. Musetel – Matricaria chamomilla / 47
2.7. Iarba-mare – Inula helenium / 51
2.8. Loboda – Atriplex hortensis / 54
2.9. Stevie-de-gradina – Rumex patientia / 56
2.10. Ridiche – Raphanus sativus, R. niger / 59
2.11. Soc-negru – Sambucus nigra / 62
2.12. Pir – Agropyron repens / 65

CAPITOLUL 3
PLANTE MEDICINALE CARDIOVASCULARE / 68
3.1. Consideratii generale / 68
3.2. Paducel – Crategus monogyna / 80
3.3. Talpa-gastii – Leonurus cardiaca / 83
3.4. Odolean – Valeriana officinalis / 86
3.5. Degetel – Digitalis purpurea, D. lanata / 88
3.6. Coacaz-negru – Ribes nigrum / 91
3.7. Papadie – Taraxacum officinale / 94
3.8. Traista-ciobanului – Capsella-bursa-pastoris / 97
3.9. Coada-calului – Equisetum arvense / 99
3.10. Scortisoara – Cinamomum verum / 102
3.11. Ginkgo biloba – Ginkgo biloba / 105
3.12. Ovaz – Avena sativa / 107
3.13. Vasc – Viscum album / 109
3.14. Lacrimioara – Convalaria majalis / 112

CAPITOLUL 4
PLANTE MEDICINALE AROMATICE / 115
4.1. Consideratii generale / 115
4.2. Busuioc – Ocimum basilicum / 116
4.3. Calomfir – Chrisantemum balsamita / 119
4.4. Cimbru-de-gradina – Satureja.hortensis / 122
Cimbrul de cultura – Thymus-vulgaris / 122
4.5. Cimbrisor de camp – Thymus serpillum / 125
4.6. Conifere (brad, molid, pin) – (Abies alba, Picea excelsa, Pinus sylvestris) / 129
4.7. Ienupar – Juniperus communis / 132
4.8. Tuia – Thuja occidentalis, T. orientalis / 135
4.9. Dafin – Laurus nobilis / 138
4.10. Levantica – Lavandula angustifolia / 141
4.11. Menta-de-gradina – Mentha piperita / 144
4.12. Citrice (Lamai, Portocal) – (Citrus limon, Citrus aurantius) / 147
4.13. Salvie-de-gradina – Salvia Officinalis / 153

CAPITOLUL 5
PLANTE MEDICINALE IMUNITARE SI ADAPTOGENE/157
5.1. Consideratii generale / 157
5.2. Catina – Hippophae rhamnoides / 159
5.3. Maces – Rosa canina / 164
5.4. Leurda – Allium ursinum / 168
5.5. Usturoi – Allium sativum / 173
5.6. Galbenele – Calendula officinalis / 178
5.7. Roinita – Melissa officinalis / 181
5.8. Aloe-de-casa – Aloe vulgaris / 186

CAPITOLUL 6
PLANTE MEDICINALE AFRODIZIACE / 192
6.1. Consideratii generale / 192
6.2. Sculatoare – Dactylorhyza maculate / 194
6.3. Branca-ursului – Heracleum sphondyllum / 196
6.4. Marar – Anetum graveolens / 199
6.5. Telina – Petroselinum crispum / 202
6.6. Cuisoare – Eugenia caryophylata / 209
6.7. Napraznic – Geranium robertianum / 209

EPILOG / 213

ANEXA NR. 1 - Denumirea botanica si populara a plantelor medicinale mentionate in lucrare / 217

ANEXA NR. 2 - Termeni medicali utilizati in lucrare / 221

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA / 232

CAPITOL I. FITOTERAPIA – PREVENIREA ȘI TRATAREA BOLILOR CU PLANTE

1.1. Considerații generale

În zilele noastre se crede că se știe tot, sau aproape tot, despre plantele medicinale, pentru că de milenii, fitoterapia a preocupat permanent omenirea. Noutăți în acest domeniu, continuă să apară zilnic și rodul muncii a mii de cercetători din toată lumea se adună, se aglomerează și face foarte grea inventarierea, difuzarea și mai ales aplicarea lor în practica medicală naturistă.

Despre proprietățile tămăduitoare ale plantelor medicinale s-a scris mult, fiecare autor căutând să scoată în evidență, în funcție de specialitatea sa, planta, boala sau remediul. Practic, se știe care clasă de compuși chimiei vindecă diversele afecțiuni umane, știința modernă demonstrând că strămoșii noștri aplicau foarte bine și corect plantele medicinale, deși nu cunoșteau mecanismele
biochimice intime.

Dacă strămoșii noștri foloseau plantele medicinale pe baza tradiției, astăzi folosirea lor este fundamentată științific prin cercetări biochimice, de biologie sistematică, cercetări farmaceutice și clinice. În zilele noastre, plantele medicinale sunt puse la dispoziția celor suferinzi atât sub formă de plante uscate, ambalate în pungi din hârtie sau cutii de carton preparate în: tincturi, extracte, siropuri, plămezi și uleiuri cu înaltă valoare terapeutică.

Din analizele de laborator a rezultat că plantele medicinale conțin principii active precum: alcaloizi, glicozide, vitamine, enzime, minerale, taninuri, uleiuri eterice și alte substanțe cu grad foarte mare de afinitate cu celulele și țesuturile umane, afinitate de care medicamentele de sinteză nu beneficiază.

Firește nimeni nu se poate lăuda că știe totul despre plante, pentru că se descoperă și în prezent noi și noi caracteristici tămăduitoare ale plante lor, dar și noi plante medicinale, mărindu-se astfel arsenalul luptei contra a tot felul de boli.

De fapt, plantele sunt ființe vii, ne simt și prin intermediul biocurenților ne răspund la tot felul de stimuli. Dacă ne apropiem de o plantă cu gândul de a-i rupe o floare sau un lăstar, planta ne simte și reacționează prompt, dar insesizabil pentru noi, intră în alertă și prin mecanisme încă necunoscute pentru om, comunică și plantelor din jur apropierea unui pericol. S-a experimentat acest lucru pe o plantă ornamentală, Dracena, conectată la un sistem de înregistrare grafică, cum reacționează ea atunci când o frunză i-a fost arsă cu o țigară. Planta a reacționat prompt, înscriind pe grafic un salt brusc și deși pare incredibil, când persoana care a făcut acest lucru a trecut peste 2 zile prin fața plantei, aceasta a reacționat la fel, dovedind că planta are și memorie și nu a uitat persoana și nici trauma suferită. Mai mult, a comunicat și plantelor din jur această stare de alertă prin mecanisme încă nedescoperite de oamenii de știință.

S-a observat că plantele reacționează și la muzică, la vorbe de alint sau de apreciere la adresa lor și ne răsplătesc din belșug cu flori frumos colorate, cu mirosuri deosebite, și mai ales cu remediile medicinale amintite mai sus. Aș exemplifica din experiența personală, menționând un lucru care m-a șocat la acea vreme și anume un indrușaim, care este o specie de mușcată, frumos mirositoare, aflată printre mușcatele curgătoare de pe balconul și terasa casei în care locuiam, în momentul când pulverizam plantele cu apă răcoritoare, emana un miros plăcut înainte de a ajunge la el, iar apoi de câte ori treceam chiar fără intenția de a le face baie cum obișnuiam.

Dovada științifică se află în remarcabilele experiențe făcute pe plante de românca Marioara Godeanu la Institutul de Biologie din București și în numeroasele medalii de aur obținute de domnia sa de-a lungul anilor, la Salonul Internațional de Inventică de la Geneva.

De aceea, nu este exagerată și nici trăsnită sugestia formulată mai sus, ca atunci când culegeți plante medicinale, să vorbiți cu ele, să le explicați de ce și pentru ce le culegeți și mai ales rugați-le să vă ierte dacă le produceți suferință!

Captivanta lume vegetală este un univers cu multe pete albe, dar sigur că în viitor vor fi explorate de oamenii de știință, iar noile descoperiri vor aduce servicii mari în domeniul fitoterapiei.

Cam peste 80% din boli sunt cauzate de stres, supraviețuirea omului modem fiind mult mai grea în epoca contemporană decât în timpurile străvechi, când strămoșii noștri se confruntau doar periodic cu dificultăți, legate de procurarea hranei.

În prezent, confruntarea omului modem cu stresul este perfidă și nimicitoare și în toate cazurile, degeneratoare de boli și suferințe de tot felul. Majoritatea problemelor socio-medicale din zilele noastre, tumori le benigne și maligne, bolile cardio-vasculare, hipertensiunea, diabetul zaharat și stările depresive sunt consecințe sigure ale stresului.

Plantele medicinale sau medicamentele verzi pot reduce efectele nocive ale stresului și pot preveni îmbolnăvirile. Consumul lor, în viața de zi cu zi, permite ca organismul nostru să evalueze singur și corect situațiile generatoare de boală. Cu alte cuvinte, plantele medicinale restabilesc echilibrul perturbat al organismului, efectul fiind cel de creștere a rezistenței la îmbolnăvire, de creștere a imunotoleranței, îndeosebi atunci când se intensifică activitatea imunitară a organismului.

În zilele noastre sunt tot mai multe opinii ale oamenilor de știință că specia umană se îndreaptă lent, dar sigur către o degradare fizică și spirituală determinată de stresul modem și de poluarea necontrolată a naturii, de poluare medicamentoasă, de supraalimentație și lipsă de activitate fizică. De aceea, sunt tot mai numeroase încercările de micșorare a nocivității terapiilor medicinii clasice, terapiile alternative, naturiste precum fitoterapia, fiind tot mai apreciate de specialiști și oameni obișnuiți, cu toții fiind preocupați de sănătate și de metodele de păstrare a ei.

După cum plastic se exprima Ovidiu Bojor, organismul bolnav este ca un motor gripat, dar spre deosebire de acesta, nu se poate repara piesă cu piesă, cu șurubelnița! El se poate vindeca numai folosind o șurubelniță mult mai fină și aceasta este fitoterapia, cu minunatele ei medicamente verzi.

1.2. Fitoterapia în lume și în România

Fitoterapia, sau știința vindecării cu ajutorul plantelor, are o vechime de mii de ani, denumirea ei provenind din cuvintele grecești phyton – plantă și therapie – vindecare.

Cele mai vechi date despre utilizarea plantelor medicinale ne-au rămas de la sumerieni, popor ce a trăit între râurile Tigru și Eufrat, cu 6000 de ani înainte de Hristos, apoi de la asirieni, babilonieni și fenicieni, popoare ce au trăit cu 5000 de ani în urmă. De la acestea s-au păstrat 22000 de tăblițe de lut, dintre care 33 reprezentau un adevărat dicționar de plante medicinale.

De la egiptenii antici, denumiți de Herodot, „cei urât mirositori”, pentru că foloseau multă ceapă în alimentație, ne-a rămas papirusul Ebers, scris în timpul dinastiei Tebas a XVIII-a, document ce conține descrierea a multor preparate medicinale obținute din plante.

Cunoștințele anticilor despre plante au fost preluate de medicina greacă reprezentată de Hippocrate (460-375 î.H.), care în lucrarea sa „Corpus Hippocraticum” descrie 236 plante medicinale.

În timpul Imperiului Roman s-au remarcat o pleiadă de medici și chirurgi, printre care Celso, Andromaco, Plinio, precum și vestitul Dioscorides, medic chirurg în timpul domniei lui Nero (50-75 d.H.), considerat fondatorul medicinei ca știință și cel mai bun dintre botaniști.

Prima carte despre plante medicinale a fost scrisă în anul 50 d.H, și are autori necunoscuți. A fost numită” Despre știința medicală”, ca fiind consultată și în zilele noastre.

Mai târziu, prin secolul XI, mănăstirile și călugării au practicat fitoterapia, pentru că atunci oamenii credeau că boala este o pedeapsă de la Dumnezeu, teorie care și în prezent este susținută de religia creștină și chiar are girul a tot mai mulți specialiști, medici și farmaciști. Pe atunci, oamenii sperau că se pot vindeca numai prin rugăciune și mergeau la mănăstiri, iar călugării au devenit vindecători nu numai cu ajutorul lui Dumnezeu, dar și cu ajutorul buruienilor de leac, pe care le cultivau în grădină sau le culegeau din păduri sau munți.

În perioada Renașterii, alchimiști, astrologi și numeroși vraci cunoșteau și foloseau plantele medicinale, chiar pe cele cu efect halucinogen, drogurile de mai târziu, așa cum rezultă dintr-o scriere a lui Giambatista Delia Porta din anul 1578.

În secolul al XVIII-lea, Spania începe să facă comerț cu plante medicinale și mirodenii, iar către sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX se dezvoltă știința farmaceutică și chimia, pe baza cărora apare medicina alopată, clasică, bazată pe medicamente de sinteză, iar din acel moment, medicina tradițională, naturală a fost aproape uitată.

În istoria recentă, prima școală de medicină naturi stă și-a deschis porțile în SUA, la New York, cu aprobarea Congresului American. De asemenea, Australia a fost printre primele țări care au oficializat medicina complementară. Și Germania are o veche tradiție de medicină naturi sta la fel și Austria, unde toate Universitățile de Medicină, au și catedre de medicină complementară.

În Anglia, medicina naturi stă este practic liberă și se bazează pe o Cartă ce datează din timpul lui Henric al VIII-lea (1509-1547) în vigoare și astăzi.

România, grație reliefului și condițiilor pedoclimatice poate fi considerată o imensă farmacie verde și pe baza unor cartări anterioare anului 1989, se apreciază că la noi cresc înjur de 3200 plante, dintre care 2100 au denumiri populare. Dar, plante medicinale, caracterizate științific și valorificate sunt din păcate numai 300, care stau la baza preparării a peste 120 medicamente verzi, fabricate la noi în țară.

La noi în țară tradițiile fitoterapeutice sunt foarte vechi și despre acestea scrie istoricul antichității elene Herodot, într-o lucrare a sa din secolul al V-lea î.H., în care aduce elogii medicinei etnoiatrice a strămoșilor poporului român.

De la Herodot aflăm că regele tracilor Zamolxis și ucenicii săi medici au fost sursa de inspirație a celebrului Jurământ al lui Hippocrate.

La rândul său, Vasile Pârvan, în cartea sa Getica arată că leacuri le și incantațiile lui Zamolxis se făceau cu ierburi și menționează procedeul fumigației cu semințe de cânepă, procedeu ce este folosit și în zilele noastre în unele sate din România.

În prezent, se cunosc foarte puține cuvinte din limba strămoșilor noștri daci, fiind păstrate doar 160 cuvinte, din care câteva zeci sunt denumiri de plante medicinale. Putem lesne deduce că dacii cunoșteau și foloseau ierburile, atât în alimentație cât și pentru sănătate. Vestitul preot Deceneu i-a învățat pe daci să trăiască după legile naturii și să petreacă viața încercând să facă numai fapte bune.

Nivelul înalt la care ajunsese medicina în Dacia, conform principiilor Zamolxiene de păstrare a sănătății trupului și sufletului, este dovedit de numeroasele descoperiri arheologice de la Sarmizegetusa și anume câteva instrumente medicale cu care se putea face operații chirurgicale pe creier sau trepanații.

În timp, fitoterapia românească a fost influențată de popoarele străine cu care a intrat în contact, influențe ce se fac simțite și în zilele noastre.

Astfel, în vremea cuceririi Daciei de către Imperiul Roman, medicii romani nu s-au impus în fața medicinii autohtone, dacii având numeroși vindecători ce trăiau în izolare, în munți, erau obișnuiți cu postul, abstinența, cumpătarea și cu mișcarea fizică. Erau înclinați spre studiu și urmăreau cu atenție calitățile ierburilor și efectele consumării acestora de către animale și oameni. Ei știau de exemplu, că brusturele, sau riborastra în limba lor, este o plantă din care se poate extrage un suc capabil să întărească rădăcina părului, dar și să vindece răni de tot felul.

Tradiția medicală dacică era foarte puternică și a rezistat cu succes tuturor curentelor medicale străine și de aceea, despre medicii romani care au practicat în Dacia nu s-au păstrat multe informații, în afara unor date despre doi medici oftalmologi, Corcolonius și Titus Attius Divixtus, ultimul de origine siriană, care foloseau niște bastonașe paralelipipedice ce conțineau valeriană, sulfat de cupru și tămâie într-un amestec de consistență solidă. Amestecul respectiv se răzuia, se amesteca apoi cu albuș de ou și se administra intraocular în cazuri de conjunctivite acute sau cronice.

De la romani s-a învățat folosirea terapeutică a unor plante precum pătlagina, hreanul, podbalul, nalba, lumânărica, rozmarinul, morcovul, varza, ceapa și altele.

Din secolele XIII și XV s-au păstrat documente ce atestă că pe la 1558, domnitorul Alexandru Lăpușneanu, fiind bolnav de ochi, a fost îngrijit de un bărbier din Ardeal cu niște „herbarius”, iar în anul 1578, apare la Cluj una dintre primele cărți de plante medicinale, denumită „Herbarium”.

Din altă lucrare, „Pravila lui Matei Basarab”, aflăm că vraciul avea voie să studieze ierburile, iar în „Psaltirea scheiană” scrisă în anul 1515, sunt descrise plante precum scorțișoara și isopul.

Mai târziu, în perioada feudală știm că românii foloseau ierburile de leac pentru păstrarea sănătății și puterii de muncă, din puține documente păstrate, printre care un Herbar, atribuit lui Grigore Pintea, poreclit de români Pintea Viteazul și care era un vestit haiduc ce a ridicat românii împotriva asupririi feudale și habsburgice din anii 1703-17011. Acest Herbar a fost descoperit în anul 1962 în comuna Satul Nou de Jos, cu ocazia unor cercetări de tradiție folclorică medicală.

Cu această ocazie s-a aflat că Pintea, atunci când pleca în munți să-și vadă căpitanii, avea o traistă de piele în care își ținea merindele, dar și o sticlă de palincă bună la gust, în care erau macerate plante medicinale printre care rădăcină de angelică și frunze, flori și tulpini de fierea pământului. Când oamenii lui Pintea aveau probleme de sănătate, foloseau ierburile menționate în ierbarul amintit mai sus.

În anul 1846 apare la București lucrarea „Practica doctorului de casă” în care sunt descrise și recomandate pentru tratarea bolilor, plante precum: păpădie, cicoare, fumăriță, pelin și altele.

În România, bazele învățământului medico-farmaceutic au fost puse de către dr. Carol Davila în anul 1853, iar în 1858 s-a aprobat înființarea Școlii Naționale de Medicină și Farmacie, prin Ofisul nr. 1092. În anul 1898, prin contribuția lui Ștefan Minovici, învățământul farmaceutic devine universitar. Din cauza războiului, apariția Facultății de Farmacie a fost amânată și de-abia
în 1923 aceasta se înființează pe lângă Universitatea București.

După dezvoltarea farmaceutic ii românești, dar și după remarcabile rezultate ale chimiei românești, de prin anii 1960, apare și se dezvoltă o adevărată industrie a medicamentului românesc de sinteză, moment din care medicina tradițională folosind plante medicinale a intrat într-un con de umbră, care din păcate, se simte și în zilele noastre.

Cu toate acestea, fitoterapia în România s-a dezvoltat și a evoluat pe baze științifice, luptând cu amatorismul și chiar cu fanatismul unor cercetători și cu ajutorul unor oameni pasionați de munca lor au făcut ca aceasta să fie recunoscută la adevărata ei valoare, ajutând medicina clasică să-și exercite rolul de menținerea sănătății românilor.

Este cazul societății Fares din Orăștie, care are o istorie demnă de a fi amintită, pentru că un român, Andrei Farago, inginer cu strălucite studii superioare la Viena, pasionat de plantele medicinale și mare patriot în aceeași măsură, continuă faima recunoscută a strămoșilor noștri daci și face numele României cunoscut pe toate meridianele lumii, în anii 1908-1915!

De fapt, la Orăștie, în apropiere de ruinele capitalei Daciei, Sarmizegetusa, a apărut în anul 1697 o farmacie bazată în principal pe plante medicinale, numită” La Leul de Aur”. În anul 19’08, fiica familiei care a moștenit farmacia, s-a îndrăgostit de Andrei Farago, tânăr inginer întors de la studii din Viena. Ei au întemeiat o familie și împreună au înființat, în anul 1910, prin asociere cu un grup de 15 intelectuali și țărani, ce au participat cu terenurile proprii și bani, o întreprindere de cultivare și prelucrare a plantelor medicinale.

Cooperativa Română pentru Cultivarea Plantelor Medicinale – Orăștie înființată de Andrei Farago, s-a făcut cunoscută în toată Europa, de la Budapesta și Viena, până la Paris și Berlin, pentru produsele medicinale și expertiza științifică a lui Andrei Farago.

În anul 1990, regia Plafar în care fusese înglobată s-a dezmembrat și în 1995 întreprinderea de la Orăștie s-a privatizat sub numele de Fares-Orăștie. În prezent pe suprafețe mai mari de 200 hectare, specialiști, medici, farmaciști, biologi, biochimiști și agronomi, cultivă și prelucrează plante medicinale prin tehnologii modeme, ecologice, continuând entuziasmul înaintașului lor Andrei Farago.

În Moldova, Laboratoarele Plantavorel din Piatra-Neamț, înființate prin hrisov domnesc în anul 1825, valorifica din plin flora carpatină, produsele sale ajungând în peste 150 țări din toată lumea. Merită subliniat că în fiecare pachet cu plante medicinale se punea și câte o broșură cu informații pe probleme de sănătate și sfaturi pentru combaterea bolilor venerice, sfaturi dietetice, combaterea alcoolismului și altele. Pe lângă educația sanitară pe care o făcea, Produsele Plantavorel erau ieftine și accesibile tuturor românilor.

După anul 1990 s-au înființat și alte unități de cultivare și prelucrare a plantelor medicinale printre care și S. C. Hofigal S.A. condusă de Ștefan Manea. Aceasta este o companie integrată, specializată pe fabricația produselor farmaceutice de igienă, cosmetică și produse medicinale, toate de origine vegetală, produse în sere și terenuri proprii. Produsele Hofigal, în medie de circa 400, sunt obținute prin tehnologii proprii, brevetate în România de către specialiști, doctori în știință, farmaciști, biologi, ingineri, chimiști, microbiologi și agronomi, care duc faima României peste tot în lume, fiind concurente cu produse din firme mari, cu tradiție, din Franța, Italia, Germania, Elveția, SUA și Canada.

Pag. 15 – 21