Copilul și arborele genealogic

MEMBRII FAMILIEI ȘI ROLUL LOR ÎN VIAȚA COPILULUI

Să nu credem că numai părinții sunt importanți pentru dezvoltarea afectivă și intelectuală a copilului, pentru că ex­periența ne demonstrează contrariul.

Bineînțeles, pentru un copil, tatăl și mama sunt figurile esențiale în ce privește educația și starea sa de bine (la fel și fratii și surorile lui, însă într-un alt fel). Cu toate acestea, nu sunt singurii care joacă un rol decisiv. Bunicii (chiar și uneori chiar și străbunicii), unchii și mătușile au o relație apropiată cu copi­lul, care ar trebui să fie afjectuoasă, bazată pe sprijin și pe tandrețe.

Françoise Dolto precizează în acest sens: „Rolul bunicilor e să vorbească mult despre trecutul lor personal și despre tre­cutul familial de care își amintesc, pentru că rădăcinile familiei se trag din acest trecut și familia actuală trăiește în continuita­tea familiei de altădată. Ei trebuie să spună tradiționalele po­vești ce se transmit din generație în generație, glumele, obice­iurile din timpurile trecute, datinile locului natal sau ale ace­lor vremuri”.

Fiecare membru al familiei are cu cel mic o legătură unică și reprezintă un alt model de relație care îi va îmbogăți posi­bilitățile de formare și de comunicare. De aceea, atunci când copilul își vede rar sau chiar deloc unele rude, se produce o limitare nefirească a teritoriului său afectiv, care se dovedește a fi defavorabilă dezvoltării sale.

Într-adevăr, fiecare membru din cercul familial poate să dezvolte o relație stimulantă pentru copil, acesta fiind și mo­tivul pentru care cel mic este, în general, foarte încântat să meargă în vizită la rudele sale. El învață în acest fel să co­munice cu diferite tipuri de persoane care, prin parcursul de viață singular, îi sunt utile și de care copilul își amintește mul­tă vreme.

Totodată, datorită mediului familial, copilul învață că toți indivizii care-l compun sunt diferiți în ceea ce privește com­portamentul și aptitudinile.

Or, înțelegerea acestei diferențe este fundamentală pentru a se putea el însuși diferenția de ceilalți mai târziu.

Copilul are o sete naturală de socializare și de informații.

Prin urmare, el manifestă o dorință firească de a ști cine este și , ce face fiecare membru al grupului familial căruia îi aparține. Iată de ce, în familiile care funcționează în mod armonios, co­pilul știe destul de timpuriu cine ce loc ocupă și cunoaște anu­mite informații familiale de primă importanță.

ADEVÃRUL DESPRE ROMANUL FAMILIAL ­CONDIȚIA UNEI DEZVOLTÃRI SÃNÃTOASE

Sinceritatea constituie un alt pilon extrem de important al familiei fericite. Comunicarea îndeplinește în acest caz o funcție fundamentală: aceea de a-l face pe copil să înțeleagă că ocupă, în ochii tuturor, un loc unic și prețios în cadrul grupului familial.

Dacă se bucură zi de zi de sprijinul și de protecția părinților, copilul va fi în stare să audă și să înțeleagă ceea ce s-a întâmplat cu adevărat în generațiile de dinaintea lui.

Să precizăm că e vorba despre o nevoie naturală. Un copil care nu cunoaște istoria familiei sale nu stabilește o legătură neamul lui. El devine străin față de propria istorie.

Francçoise Dolto menționa deja acest lucru cu câteva decenii în urmă: „Fiecare copil trebuie să cunoască, foarte de timpuriu sau cel mai târziu când merge la grădiniță, povestea venirii sale pe lume, cuvintele, sentimentele membrilor familiei și ale părinților în care își au rădăcinile premisele propriei vieți, cu alte cuvinte cum a început istoria sa”.

Când familia dă dovadă de cea mai mare franchețe, fără să ascundă nicio informație delicată, fără să neglijeze să explice detaliile, evenimentele survenite nu mai constituie obstacole, ci resurse. Este nevoie de disponibilitatea și abilitatea tuturor membrilor familiei de a juca un rol pozitiv, de la bunici la unchi și mătuși până la nași și nașe, fiecare fiind dispus să-i ofere copilului ajutor și sprijin, transmițându-i propriile cu­noștințe și experiențe de viață.

Enunțarea adevărurilor familiale presupune următorul lucru: copilul să pună întrebări și să i se răspundă cât mai sin­cer și obiectiv. În plus, această comunicare permite copilului să-și testeze abilitatea de a asculta și de a-i înțelege pe adulții care-l înconjoară.

Precum se vede, o parte din educație constă în a-i transmite copilului istoria ascendenței sale, pe linie maternă și paternă. Acest tip de informații il vor ajuta pe copil în cinci feluri:

1. Îl vor feri în viitor de repetarea inconștientă a evenimente­lor trecute.

2. Îl vor elibera de posibilele anxietăți, coșmaruri și obsesii care, în cea mai mare parte, își au originea în situațiile ne­rezolvate din trecutul familial.

3. Dacă știe cronologia detaliată a istoriei familiale (cine și ce a făcut, în ce an, în ce circumstanțe și de ce), copilul va fi liber să se diferențieze și să existe prin el însuși.

4. Transmiterea poveștilor și a anecdotelor familiale se face prin mărturia diferiților membri ai descendenței. Ea ii va permite copilului să compare experiențele singulare cu va­lorile – sau pseudovalorile – colective ale societății (cum ar fi întâietatea lui „a avea” față de „a fi”); într-adevăr, numai ceea ce este personal și singular poate să se opună în mod favorabil - și cu sinceritate - modelelor anonime și, prin urmare, inadecvate, propuse tuturor copiilor prin interme­diul publicității și al televiziunii.

5. Aceste informații îi vor permite copilului să trăiască în realitate și să scape de o lume imaginară și / sau riscant de idealizată, pe care ar putea să și-o construiască pentru a compensa absența unui trecut perceput greșit sau uneori chiar total necunoscut.

ADEVÃRUL FAMILIAL CA BAZÃ A ADAPTÃRII LA LUMEA DIN JUR

Uneori copilul este excesiv de absorbit de distracțiile exte­rioare, tocmai fiindcă el nu dispune de axul central pe care i-l poate oferi transmiterea istoriei familiei din care provine.

Înainte de toate, elementele propriului roman familial sunt cele care-l ajută pe copil să-și dezvolte următoarele capacități:

1.Capacitatea de atenție. Ceea ce-l interesează cel mai mult pe copil sunt detaliile istoriei familiale, compusă din datele de naștere, de căsătorie și de deces, apoi din evenimente sin­gulare. Prin întrebările pe care le pune ca să obțină aceste informații și prin răspunsurile pe care le primește, copilul își dezvoltă inteligența.

Dacă părinții expun cu seninătate astfel de detalii, atenția copilului se focalizează imediat și pe deplin asupra acestora, curiozitatea lui fiind puternic stârnită de diversele aventuri familiale povestite. Iar acestea nu sunt doar numeroase, ci și foarte variate. Părinții și predecesorii care au ținut un jurnal intim știu bine asta: urcând înapoi în timp, de-a lungul anilor, ne dăm seama de numărul și de diversitate a întâlnirilor și experiențelor personale trăite, atât pe plan intim, cât și pe plan sentimental, financiar, profesional, creativ sau recreativ.

Plecând de aici, atenția copilului pentru alte subiecte (șco­lare printre altele) va spori și se va dezvolta. Deseori suntem uimiți de schimbările ce se produc în cazul unor copii consi­derați distrați și neatenți la școală, după ce părinții au avut ideea și uneori curajul de a clarifica anumite episoade din propria istorie sau din cea a ascendenților direcți. De-a lungul carierei am văzut mulți părinți cu copiii de vârstă fragedă care aveau probleme serioase de comportament. Chiar dacă aceștia erau prea mici pentru a lua parte la conversație, sim­plul fapt că și-au auzit părinții evocând sau explicând anumi­te episoade din istoria familială a avut un efect extraordinar: uneori chiar, părinții îmi telefonau pentru a-mi spune că, odată întorși acasă, copilul a fost mai calm și s-a străduit să-și facă ordine în cameră. În acest sens, simpla evocare a eveni­mentelor familiale (fără a fi în niciun fel judecate) pare să aibă o însemnată valoare terapeutică.

2. Capacitatea de memorare. Din momentul în care copilul cu­noaște derularea cronologică a istoriei familiale, capacitatea acestuia de memorare crește semnificativ. Evenimentele relatate de părinți și de bunici sunt ascultate și gravate pen­tru totdeauna în conștiința sa. Dacă copilul ascultă cu atâta atenție, o face pentru că știe că informațiile îi sunt vitale și că ele trebuie neapărat reținute. Nimic nu e mai de preț pentru copil decât elementele legate de-viața părinților și a ascendenților săi direcți. Ei sunt cei care l-au procreat! Nu există nimic mai important ca puterea de a accede la istoria lor, pentru că aceasta este, totodată, și a sa.

3. Capacitatea limbajului. Dacă informația oferită de părinți este bogată în detalii, ea structurează atunci sistemul ner­vos al copilului și îi permite să acceadă de fiecare dată la un nivel de comunicare mai elaborat și mai complex. Capa­citatea de a utiliza limbajul va depinde, așadar, de informa­ția oferită de rude. Dacă informația are un caracter general, ea nu va fi decât foarte puțin folositoare copilului.

Pag. 22 – 27