În Semnalul și zgomotul, Nate Silver examinează lumea predicției,
cercetând modul în care putem să distingem un semnal autentic într-un univers
de date pline de zgomot, mereu mai numeroase.
Semnalul și zgomotul. De ce atât de multe predicții dau greș – pe când altele reușesc
75.00RON
(Stoc 0)
Indisponibil
×
Anunță-mă când „Semnalul și zgomotul” e disponibil(ă)
• Adresa de e-Mail la care dorești să primești notificarea
Ființele umane trebuie să facă planuri și să conceapă
strategii de viitor. Pe măsură ce ritmul vieții noastre devine tot mai rapid,
trebuie s-o facem tot mai des și mai iute. Dar sunt predicțiile noastre bune la
ceva? Există speranțe de îmbunătățire?
În Semnalul și zgomotul, Nate Silver examinează lumea predicției,
cercetând modul în care putem să distingem un semnal autentic într-un univers
de date pline de zgomot, mereu mai numeroase. Multe predicții dau greș,
adeseori cu mari costuri sociale, întrucât cei mai mulți dintre noi avem o înțelegere
precară a probabilității și incertitudinii. Suntem programați să detectăm un
semnal și confundăm predicțiile mai sigure de ele cu cele de sporită acuratețe.
Dar încrederea excesivă este frecvent cauza eșecului. Dacă modul în care apreciem
incertitudinea se perfecționează, predicțiile noastre pot deveni și ele mai
precise. Acesta este paradoxul predicției: cu cât privim cu mai multă modestie
capacitatea noastră de a emite predicții – și cu cât suntem mai dornici să învățăm
din propriile greșeli – cu atât mai mult putem să transformăm informația în
cunoaștere și datele în previziune.
Yogi Berra avea dreptate: «e greu să faci prognoze, mai ales despre viitor». În
această carte, Nate Silver explică de ce performanțele experților variază de la
unele vizionare la altele inutile și de ce trebuie să ne facem planuri pentru
situații neașteptate. Lectură obligatorie pentru oricine este preocupat de ceea
ce se poate întâmpla pe viitor.
• RICHARD THALER, COAUTOR AL CÃRȚII NUDGE
Iată o predicție: după ce veți fi citit Semnalul și zgomotul, veți înțelege
mult mai bine de ce unele modele funcționează și, pe de altă parte, de ce multe
altele nu fac acest lucru. Veți învăța să dați mai multă atenție prognozelor
meteorologice privind săptămâna următoare – și câtuși de puțină oricărei alte
prognoze pe o perioadă mai lungă de-atât. Nate Silver abordează un subiect
complex, dificil și-l face amuzant, interesant și relevant.
• PETER ORSZAG,
FOST DIRECTOR AL BIROULUI PENTRU MANAGEMENT ȘI BUGET SUA
A face predicții în era Big Data nu este ceea ce v-ați putea imagina.
Reconfortanta și originala carte a lui Nate Silver oferă intuiții imprevizibil
de lămuritoare, care disting realitățile obiective și cele subiective din
prognoza viitorului nostru. El ne reamintește că elementul uman este încă esențial
în predicția progreselor din știință, tehnologie și chiar din politică . . .
numai dacă suntem destul de înțelepți să învățăm din greșelile noastre.
• GUVERNATORUL
JON HUNTSMAN
Cartea lui Nate Silver este un semnal în marea de zgomot, pentru că ne arată,
cu umor, onestitate și echilibru, care ne sunt limitele și care ne este puterea
în a crea sens în universul informațional în care trăim.
• ALINA STEPAN, MANAGING
DIRECTOR, IPSOS RESEARCH ROMÂNIA