Sănătatea ochilor este influențată de circulația sângelui, care la rândul ei este afectată de minte. Atunci când gândurile sunt benefice, armonioase, echilibrate, circulația la nivelul creierului este optimă, afluxul de sânge către nervul optic și centrii vizuali este în limitele normale, iar vederea este perfectă. Atunci când gândurile sunt perturbate, circulația este afectată împreună cu afluxul de sânge către nervul optic și centrii vizuali, iar astfel vederea scade. Putem opta conștient să avem mai mereu gânduri care restabilesc circulația normală, vindecând prin urmare toate erorile de refracție împreună cu multe alte afecțiuni ale ochilor.
31.50 28.35 RON (Stoc 0)
Indiferent dacă suferi de o boală cauzată de stilul tău de viață ori ești secat fizic, mental sau emoțional de tot ce îți impune viața, medicina spirituală te poate ajuta să te simți mai bine și să îți dezvolți un nou simț al scopului.Dacă vrei să repari laboratorul alchimic din creierul tău, poți să rezolvi problemele de sănătate înainte ca ele să se manifeste în corpul tău și să experimentezi o stare de bine la fiecare nivel al ființei tale.
37.00 33.30 RON (Stoc 0)
Pentru că poartă în ele amprenta realității vieții, experiențele personajelor cărții ar putea fi repere și modele pentru viață, pentru felul în care ar trebui să reacționăm în fața bolii, a crizelor de viață, a momentelor în care primim un diagnostic fatal și cum ar trebui să reacționăm în fața succesului, a câștigului, a izbânzii, căci uneori succesul e atât de greu încât nu știm cum să ne purtăm cu el și nici ce am putea face pentru a nu-l transforma în eșec.
50.00 47.50 RON Cumpără
Harald W. Tietze a studiat culturile multor populații indigene, în căutare de terapii și secrete pentru o bună sănătate a tuturor oamenilor de pe planetă. În cursul acestor călătorii, el a descoperit vindecători uimitori, care păreau să nu utilizeze nimic în procesele de vindecare, obținând totuși rezultate incredibile, de-a dreptul magice. El însuși a fost martorul unor asemenea miracole. Însoțiți-l pe parcursul acestei cărți uimitoare, în care autorul dezvăluie miracolul vindecării cancerului și a altor boli așa-zis incurabile.
39.00 29.25 RON Cumpără
În Descifrarea codului vârstei, biologul teoretician Josh Mitteldorf și premiatul scriitor Dorion Sagan demonstrează că evoluția și îmbătrânirea sunt și mai complexe decât ne-am fi imaginat. Folosindu-se de multidisciplinaritate și analizând istoria ideilor despre evoluție, această carte argumentează că îmbătrânirea nu este ceva ce „se întâmplă pur și simplu”, nici rezultatul luptei pentru supraviețuire sau un fenomen genetic inevitabil. Mai curând, îmbătrânirea deține un scop evolutiv fascinant: stabilizarea populațiilor și a ecosistemelor, mereu amenințate de fluctuații ciclice care pot cauza extincția.
32.90 27.97 RON Cumpără
Cuvântul „mucus” ca parte din titlul cărții m-a surprins și era pentru prima dată când întâlneam un așa subiect ca argument principal al unei întregi cărți. Până acum, definiția fiziologică pe care o cunoșteam era aceea de „substanță care acoperă pereții intestinali pentru (așa zisele) motive de autoprotecție”, în timp ce definiția patologică se referea la „secreția supărătoare pe care o suflăm în batistă atunci când suntem răciți”.
17.85 16.07 RON (Stoc 0)
O lucrare importantă în care se împletesc stiinta, progresul si speranta, Să învingem autismul prezintă ideile valoroase si aplicatiile practice care au schimbat deja vietile a mii de familii din lumea întreagă.
39.00 31.20 RON (Stoc 0)
Această lucrare, bogată în exemple și mărturii, încearcă să demonstreze că sănătatea este o stare care poate deveni permanentă dacă învățăm cum să o întreținem.
29.90 23.92 RON Cumpără
Pornind de la experienta personală a bolii care a inspirat munca ei de cercetare si continuând prin a explica totul de la fundamentele absorbtiei nutrimentelor la ultimele descoperiri stiintifice care leagă bacteriile intestinale de depresie, Enders a scris o carte de sănătate antrenantă si informativă.
39.00 33.15 RON (Stoc 0)
O carte deschizătoare de drumuri care prezintă căile naturale cele mai eficiente si mai sigure pentru prevenirea si inversarea evolutiei unui mare număr de boli.
49.00 41.65 RON (Stoc 0)
Revelatii despre natura Cerului si a Pământului. Tommy a revenit pe Pământ, dar fericirea din Cer a fost repede înlocuită de o lungă si dureroasă vindecare.
29.00 26.10 RON (Stoc 0)
Un corp sănătos scoate în evidentă extraordinara valoare a corpului uman, explicând functionarea fiecărei părti a lui si a fiecărui organ si oferind sfaturi pretioase care să ne ajute să ne mentinem sănătosi si în formă.
98.00 88.20 RON Cumpără
Lucrarea de față cuprinde informații medicale utile și ușor accesibile publicului larg despre prevenirea cancerului. Toate datele se bazează pe cele mai bune dovezi disponibile și au o importanță covârșitoare în zilele noastre.
19.90 15.92 RON (Stoc 0)
Audiobookul contine meditatii prin vizualizare ghidată. Autorul a alcătuit un program de 16 săptămâni, care ar trebui urmat în functie de lucrurile pe care fiecare persoană doreste să le schimbe.
82.00 65.60 RON (Stoc 0)
Bucurați-vă de plante sub forma decocturilor și a infuziilor, luați-le ca tincturi sau capsule și relaxați-vă făcând băi calde îmbogățite cu aromele lor liniștitoare.
Descoperă rețete pentru unguente, ceaiuri, tincturi și nu numai, alături de instrucțiuni pentru a-ți pune la punct o trusă de prim–ajutor cu plante medicinale.
Fiecare capitol analizeaza dezvoltarea bebelusului tau pe parcursul unei saptamani, si este impartit in sectiuni in care este vorba despre cat timp ar trebui sa doarma, ori sa planga, cat de des ar trebui sa manance si cat de multe scutece vei schimba, de regula zi de zi.
29.00 23.20 RON (Stoc 0)
Trebuie să recunoaștem că este mai ușor să vorbim despre schimbare, decât să o punem în practică, mai ales atunci când această transformare ne influențează sănătatea, iar noi avem un stil de viață relativ haotic.
34.90 3.49 RON (Stoc 0)
Abordarea sa unică îmbină terapiile naturale și complementare – precum acupunctura, medicina tradițională chinezească și homeopatia – cu investigații de laborator inovatoare, biochimia nutriției și tratamente faciale de pionierat.
29.90 26.91 RON (Stoc 0)
Iată așadar 800 de metode simple, dintre care unele complet inedite, pentru a rezolva cu o eficacitatea redutabilă cele mai multe dintre problemele de sănătate ale vieții de zi cu zi. și asta, aproape gratuit!
30.00 24.00 RON Cumpără
Sugestie: Rotiți telefonul pentru a vedea mai multe detalii